Egy kardinális kérdés : Fráter György bíborossá kreálásáról = A Cardinal Question : On The Creation of György Fráter as Cardinal = O întrebare cardinală : Despre numirea lui Gheorghe Martinuzzi în funcția de cardinal

Kanász, Viktor (2025) Egy kardinális kérdés : Fráter György bíborossá kreálásáról = A Cardinal Question : On The Creation of György Fráter as Cardinal = O întrebare cardinală : Despre numirea lui Gheorghe Martinuzzi în funcția de cardinal. CERTAMEN, 12. pp. 151-161. ISSN 2393-4328

Preview

Text KanaszViktor_Egykardinaliskerdes_Certamen_12.pdf - Published Version Download (21MB) | Preview

Abstract

The prelates appointed as cardinals by the Pope at the behest of monarchs were commonly referred to as crown-cardinals. During the late Middle Ages several of them were Hungarian, among them Tamás Bakóc, who was elevated to the position in the years leading up to the Battle of Mohács (1526). Emperor Ferdinand I devoted several decades to efforts aimed at establishing a Hungarian crown-cardinal. Initially, the Archbishop of Esztergom, Pál Várday, emerged as his primary candidate. However, from the late 1540s onward, the de facto ruler of Transylvania, Bishop György Fráter of Várad (Oradea), became Ferdinand’s central focus in this endeavour. Fráter had already gained recognition in Rome, and his appointment as crown-cardinal was supported by the papal nuncio at the court of Ferdinand I, Girolamo Martinengo, too. At the consistory of 12 October 1551, Pope Julius III elevated him to the cardinalate, thereby after many decades the Kingdom of Hungary had a crown-cardinal again. Fráter quickly became aware of the papal favour, but soon events took a dramatic turn, culminating in the assassination of the new cardinal in December 1551. As a result, Fráter was unable to exercise any of the duties associated with his new rank, and it is likely that he was unable to wear the cardinal’s habit. Finally, it is important to point out that following Fráter’s death the dynamics of the Hungarian crown-cardinalship underwent a profound transformation: from 1556, after King Ferdinand’s ascension to the imperial throne, the Hungarian rulers began to nominate Fráter’s successors not on the basis of their royal authority, but rather with their imperial dignity. This shift in practice remained a defining feature of Hungarian cardinal appointments for centuries thereafter. | Prelații numiți cardinali de către Papă la cererea monarhilor erau denumiți ”cardinali ai coroanei”. În Evul Mediu târziu mai mulți dintre aceștia erau maghiari, printre care și Tamás Bakóc, care a fost ridicat la acest rang în anii anteriori bătăliei de la Mohács (1526). În primele decenii ale domniei sale împăratul Ferdinand I a încercat din răsputeri să creeze un cardinal al coroanei maghiar. Dacă inițial favoritul său a fost arhiepiscopul de Esztergom, Pál Várday, din a doua jumătate a anilor 1540 și-a concentrat eforturile în jurul persoanei episcopului de Oradea, Gheorghe Martinuzzi, conducătorul de facto al Transilvaniei. Fráter câștigase deja recunoaștere la Roma, iar numirea sa în funcția de cardinal a fost susținută și de nunțiul papal din curtea lui Ferdinand I, Girolamo Martinengo. Prelatul a fost ridicat la rangul de cardinal cu ocazia consistoriului din 12 octombrie 1551 de către papa Iuliu al III-lea, și astfel, după decenii îndelungate, Regatul Maghiar a avut din nou un cardinal al coroanei. Fráter a aflat rapid despre favoarea papală, însă în foarte scurt timp evenimentele au luat o turnură dramatică, culminând cu asasinarea lui în decembrie 1551. Drept urmare noul cardinal nu a mai putut exercita nicio funcție asociată cu noul său rang, și probabil nici nu a avut posibilitatea să poarte veșmintele de cardinal. Este important de menționat că, după moartea lui Martinuzzi, dinamica numirii unui cardinal maghiar al coroanei s-a schimbat profund, deoarece după ascensiunea din 1556 a regelui Ferdinand pe tronul imperial, succesorii lui Martinuzzi au fost numiți în demnitate de monarhii maghiari nu pe baza autorității lor regale, ci în conformitate cu demnitatea lor imperială. Această schimbare în practică a rămas un aspect definitoriu al numirilor de cardinali în Ungaria pentru secolele care au urmat.

Actions (login required)

Edit Item